Un om sfarsit

Chestiune de logica

2011-12-16T09:41:00.003+02:00

Dialog aseara intr-un magazin:

O fetita:

- Tati, dar de ce nu vine Mos Craciun ACUM?

Tatal:

- Pentru ca acum sta si el acasa cu sotia.

Fetita:

- Adica, vrei sa spui cu Baba Craciun?

Cronica unei morti anuntate

2011-09-05T09:38:00.008+03:00

Cred ca imi da tarcoale moartea. Tot imi trec pasaje prin cap cu diverse scenarii in care trec dincolo. Nici unul nu implica durere, ci doar o trecere lina, chiar daca e o moarte violenta. Pasajele bat spre deja-vu. Spre exemplu, mergeam cu motocicleta, si deodata locul prin care am trecut mi-a adus aminte ca acolo am murit eu, si tot asa, pe motocicleta...am zburat parca prin aer si dupa aia am murit. In alte dati imi inchipui ca poate deja sunt mort, poate ca trecerea se face atat de lin si poate nu e nici o diferenta intre lumea asta si cealalta, cum atata se bate moneda. Sunt in masina, evit un idiot care imi taie calea, rasuflu usurat, si poate tocmai am murit. Poate in realitate nu am reusit sa evit idiotul, m-am ciocnit si am murit instantaneu. Si am trecut pe nesimtite in alta dimensiune, fara sa realizez. Poate viata noastra e un ciclu de treceri prin dimensiuni si realitati diferite, un ciclu de morti trecute cu vederea, de morti de care nu ne dam seama pentru ca suntem prea ocupati sa existam. Pana la urma, si moartea asta nu este altceva decat o trecere. De aia imi plac japonezii. Spre diferenta de europeni, care se tem de moarte si o reprezinta grafic in cele mai infioratoare feluri, japonezii se nasc si traiesc cu o singura certitudine: aceea ca vor muri. Si astfel traiesc mai impacati.

....si ce tot au romanii cu mortii pe linie materna? Sa mori de ras, nu alta...

Turneu sponsorizat de Aldis

2011-05-25T09:57:00.004+03:00

Am aflat mai deunazi ca Florin Salam (a se citi "pace" din araba, si nu "carnat in mat" din romana) pleaca intr-un turneu international cu Goran Bregovic si Eric Clapton. Si pornind de la aceasta stire, am auzit si citit multe comentarii, majoritatea malitioase la adresa sus-numitului Salam. Nu inteleg, zau, de ce atata inversunare pe acest subiect. Parerea mea e ca omul merita din plin sa urce pe scena alaturi de cei doi. In primul rand, Bregovic promoveaza muzica balcanica, cu precadere cea a tiganilor din Balcani. Si Salam nu prea imi pare norvegian, sincer. Si nici cu violoncelul in mana nu-l vizualizez. In al doilea rand, de ce nu ar sta alaturi de Eric Clapton pe scena? Omul cu nume de mezel e mult prea rock! Pai hai sa vedem: are o viata mult mai tumultoasa decat multi rockeri romani, si-a ingropat o sotie, pe care a jelit-o in balade si chansonete, asa ca Mitza de la Bere Gratis, eat dust! Poate sa ii dea lectii lui Clapton in ceea ce priveste prafurile prizabile, am auzit de la consumatorii de gen ca in mod frecvent canta cate patru ore fara intrerupere, on speed! ...Si bosorogii de la AC/DC au cantat / alergat de la 9 la 11, deci jumatate din cat poate Szalam Szaszesc. Are mai multe metale pe el (e drept, haurite) decat Alice Cooper, Kiss si Manowar in perioada lor de glorie. Are mai mult sclipici si paiete pe el (e drept, pe tricouri si jeansi) decat Elton John, Aerosmith si Europe impreuna. Plus ca genul de muzica promovat de Pepperoni (ca asa o sa-i spuna italienii) e unul nou pentru occidentali, de rock s-or fi saturat oamenii din '50 pana acum. Asa ca domnul Salam intruneste toate conditiile necesare si suficiente pentru a deveni un star. Nu pot decat sa ii urez succes in activitatea concertistica, si sa ii sfatuiesc pe tinerii pierduti de la Vita de Vie, E.M.I.L., OCS, si altii sa lase dracului zdranganitul si sa se apuce sa se vaite si sa isi declame in versuri finantele si dusmanii, pentru ca asta-i viitorul. Pace voua, fratilor! Sau...Salam!

Omul este o faptura umana - mini-epopee in trei acte - Actul III

2011-03-17T12:52:00.008+02:00

La inceput, omul nostru nu isi dadu seama ca se afla pe alta planeta. Totul era ca la noi: scria in romaneste pe frontispiciul scolii - Scoala elementara nr.59 - clasele 1-8, copiii erau ca si ai nostri, bipezi si cu costume bleumarin, ghiozdane cu Ben-10, ce sa mai, cam ca la noi. La o prima vedere. Insa la o secunda vedere, un observator atent ar fi identificat mici diferente. Si Serafim Odobleja era un observator atent. Si el observa atent 10 diferente. Si el isi dadu seama ca aceste diferente, oricat de minore si nerelevante pentru un ochi profan, duceau la o singura concluzie logica: nu se afla pe Pamant. Totul incepea sa fie un pic cam prea ciudat pentru un sarman magazioner ce lucra de 38 de ani intr-o intreprindere romaneasca. Nea Serafim se ciupi, sa vada daca viseaza sau nu. Si atunci se intampla un lucru extraordinar: se trezi. Vedeti dumneavoastra, stimati cititori, din aceasta lunga poliloghie si pe alocuri de neinteles, acest ultim act al lui nea Serafim Odobleja este cel mai important: s-a ciupit si s-a trezit. Am citit atatea carti, si am vazut atatea filme, si din nici unele omul care s-a ciupit nu a simtit nimic decat o piscatura si atat. Nu s-a trezit, nu si-a dat seama ca viseaza. Atunci de ce se mai ciupeste lumea? Uite de aia: undeva pe planeta Pamant, un magazioner batran a avut o experienta extraordinara, si s-a intors acasa ciupindu-se. Macar cu atat sa creditam toate ciupiturile fara rost din filme. Iar asta, prieteni, este conditia umana: oricate experiente extraordinare am trai, oricat ne place sa credem in Dumnezeu si alte puteri divine, fereasca sfantul sa traim pe pielea noastra vreo experienta care sa ne scoata din rutina de zi cu zi, ca incepem sa ne ciupim in draci sa reintram in starea de letargie! Sa nu mai pomenesc de vreo experienta pe care nu putem sa o explicam cu ideile noastre putine, fixe si ancorate adanc in ceea ce numim REALITATE. Realitate care nu este decat o suma a simturilor noastre adormite. Treziti-va, bai oameni buni! Pana si pamantul se scutura de noi, incercand in propriul lui limbaj sa ne constientizeze...si noi...da-i inainte cu Iri, Pepe, si ale lor panarame. Am zis.

Omul este o faptura umana - mini-epopee in trei acte - Actul II

2011-02-25T10:36:00.012+02:00

Emilian Rogozeanu era coleg cu Serafim Odobleja de 21 de ani. Dispecer fiind, nu avusese nevoie de prea multe de la nea' Serafim magazionerul, si astfel, neexistand acea relatie tensionata dintre cel care da si cel care primeste bunuri ale intreprinderii, se stabilise intre ei o legatura de amicitie, ba chiar de prietenie ar putea spune unii mai indrazneti, dar cum dintotdeauna m-am considerat un timid, ma voi limita la expresia "amicitie".

In dupa amiaza cu pricina, Emilian Rogozeanu intra in cantina, cautandu-l cu privirea pe nea' Serafim. Ii placea sa manance impreuna, mai schimbau o vorba. Si intamplarea facu ca Emilian Rogozeanu sa observe exact momentul in care nea' Serafim se transforma intr-un vartej cu varful subtire in castronul cu ciorba de dovlecei. In jur, fiecare cu ochii in farfuria proprie. Nimeni nu observase disparitia lui Odobleja, cu exceptia amicului Rogozeanu. La randul sau, dispecerul isi educase mintea sa apartina acestei lumi empirice, astfel incat creierul sau sterse aceasta informatie inexplicabila aproape instant (ca ness-ul), si o inlocui cu una mai apropiata de cotidian: "Ia te uita ... nea' Serafim n-a ajuns".

Camera se muta cu o miscare de rotatie de pe masa lui Serafim Odobleja, realizeaza o miscare gen "Vertigo", nu se mai distinge nimic, si cand se opreste, focusul este pe magazioner, care misca din maini si din picioare ca o papusa de la teatrul Tandarica, in timp ce cade in gol. In cadere, Odobleja incerca sa se gandeasca la toata viata traita pana atunci, pentru ca asa citise el ca se intampla in momentul dinaintea mortii: iti trece toata viata prin fata ochilor. Insa cum in fata ochilor sai era doar un amalgam neinteligibil de lumina, intuneric si inca ceva, Odobleja nu reusea sa se gandeasca decat la un singur lucru: "o sa mi se raceasca musacaua". Spera ca la un moment dat sa se termine aceasta cadere-plutire-rostogolire-rasucire fara rost, ca lui nu-i placeau lucrurile aiurea. Si se termina. La un moment dat, fara sa-si dea seama, amalgamul din jurul sau capata forma. Se afla....ei bine, se afla in fata Scolii nr.59 din comuna Farcadei, Judetul Simieni, de pe planeta Mobostidumuvecorlestrast din constelatia Grey Spunbond. O scoala ca oricare alta. Se suna de intrare.

RECLAMA

2011-02-02T09:57:00.000+02:00

In perioada 28.01 - 06.02 [FREE SIGN-UP] SceneFZ isi deschide portile noilor useri.

Aparitia a 3 noi categorii:

1. TVEPS-Ro
2. XViD-Ro
3. BR-Ro (BluRay-Ro)

LINK: http://scenefz.net/index.php

Omul este o faptura umana - mini-epopee in trei acte - Actul I

2010-11-08T11:01:00.011+02:00

Serafim Odobleja se afla in cantina institutiei in care lucra ca magazioner de 38 de ani. Era joi, deci aveau musaca. Pentru ca miercuri aveau chiftele, si ce ramanea se baga la musaca. Bine, toata lumea stia ca chiftelele rezultau din fripturile ramase din masa de marti. Oricum, bucatarul, nea Bibi, se pricepea asa de bine sa le asezoneze, incat un nou venit ar fi zis ca mancare asa de buna nu a mancat decat la mama acasa. Si chiar era buna mancarea. Angajatii institutiei puteau sa aleaga joi intre patru feluri de mancare: la felul unu, aveau de ales intre ciorba de dovlecei cu afumatura, dreasa cu smantana si ciorba de perisoare, iar la felul doi intre musaca cu cartofi si tochitura. Odobleja alterna ciorbele la saptamana, iar tochitura nu luase decat o data, sa incerce, si de atunci nu mai incercase. Mustea de ulei, si lui nu ii placea mancarea asa grasa. La desert, joia aveau ecler cu frisca sau dobos, si o diversitate de doua feluri de fructe la alegere: mere sau prune. Odobleja era diabetic, ii placeau dulciurile la nebunie, insa pentru ca era un magazioner constiincios, care mai avea cinci ani pana la pensie, lua prajituri doar o data pe luna, si in nici un caz joia, ci ultima vineri din luna, cand nea Bibi facea prajitura cartof, din resturile ramase de la dobos si salam de biscuiti. Cartoful era prajitura lui preferata. Asa ca joia lua mere de obicei, pentru desert. De obicei, cineva care sta la coada la cantina, cu tava goala aflata pe calea de bare de inox, se gandeste la ce sa isi aleaga de mancare din vitrina calda cu produse culinare. Pentru ca era joi, si pentru ca stia deja ce sa isi comande, Odobleja nu se gandea la asta la coada. Se gandea la situatia de sfarsit de luna, avea sa predea scontarea si ii daduse pe sub mana lui Stavarache de la mantenanta o pereche de bocanci de protectie de iarna, din aceia imblaniti si cu bombeu de metal, sa se duca la munte. Si bineinteles ca Stavarache ii promisese ca ii aduce perechea de acasa, cea veche, ca sa se scada in magazie, si bineinteles ca nici pana acum nu ii adusese. "O sa-i trag un perdaf de nu se vede...", gandea Odobleja la coada la cantina. "Sa-mi face el mie una ca asta... las' ca se intoarce ea roata"

- Sa traiesti nea' Serafime! Dovlecei si musaca, asa-i?

Salutul lui Grigoras, ajutorul lui nea Bibi, il trezi din cearta inchipuita cu Stavarache.

- Pai ce mai intrebi, mai Grigoras, nu stii? Si doua chifle, daca ai din alea bune, de azi.

Se aseza la masa de la fereastra, care dadea inspre service-ul auto, si turna smantana in ciorba. Castronul facu un vartej in mijloc, in timp ce Odobleja amesteca cu lingura. Parca fara sa se poata impotrivi, vartejul acela il hipnotiza. Si atunci, acolo, se petrecu un lucru nemaivazut: Odobleja se lungi si se rasuci cam ca o tornada de pe Discovery, si se invartosa la randu-i in vartejul din castronul de ciorba cu dovlecei, disparand complet din cantina institutiei in care lucra ca magazioner de 38 de ani.

Aici sunt portocalele dumneavoastra.

2010-11-04T13:57:00.005+02:00

Hai sa ne inchipuim pentru o clipa cum s-ar schimba lumea daca oamenii ar plati cu portocale in loc de bani. In mod cert, Grecia, Italia, Spania, Turcia ar conduce lumea. Tocmai tarile lenese. Ce s-ar mai schimba atunci lumea! In fiecare casa ar fi ghivece cu portocali. Expresia: "De unde sa-ti dau, ma, bani? Crezi ca banii cresc in pom?" nici nu ar exista, pentru ca banii chiar ar creste in pom. Vespasian nu i-ar fi spus niciodata fiului sau celebra fraza "Banii nu au miros", pentru ca banii chiar ar mirosi frumos. Bancile lumii ar fi parcuri intregi de portocali. Bineinteles, politia ar veghea ca investitiile noastre sa creasca. In mod normal, depozitele nu ar depasi un an, pentru ca portocalele s-ar perima. Bancherii ar avea diplome in agricultura, pe langa finante. Ar exista o singura moneda, unica in lume, cu subdiviziunile sale din citrice: o portocala ar fi 10 grapefruit, 100 de mandarine sau 1000 de lamai. Nici un parinte nu ar spune copilului sau: "Mi-ai mancat banii!", ba dimpotriva, i-ar spune: "Copile, banii au vitamine, mananca!" Globalizarea s-a produce mult mai usor, bineinteles, tarile nordice ar trebuie sa produca alte bunuri pentru troc, dar toti stim ca de Craciun si de Mos Nicolae primim portocale, nu?...asa ca nu ar fi o problema. Hai sa vedem cum s-ar schimba expresiile uzuale:

"Muncesc sa castig si eu o portocala cinstita"

"Portocala-i ochiul dracului"

"Da' ce crezi tu, ma, ca sunt grec, de unde sa am atatea portocale?"

"N-am portocale nici sa trec strada"

"Arata-mi portocaliii, frate"

"No tengo arancias"

"Cursul valutar euro-portocala: 1 Euro portocala = 4.3084 portocale romanesti"

"E putred de citric"

"Portocalele nu pot cumpara dragostea"

"Are portocale sa le-ntoarca cu lopata"

Expresii care nu s-ar schimba deloc:

"Orange: Viitorul suna bine"

"PDL: Sa traiti bine."

Ma intreb oare cum ai pune portocale sub saltea.....

I'll take your brain to another dimension, pay close attention

2010-07-22T14:17:00.001+03:00

Temistocle Podaru era un om ca toti ceilalti. Avea doi ochi, doua maini, doua picioare, doua nari, doua atrii, doua ventricule, doi plamani, doua degete mari, doi rinichi, doua emisfere cerebrale, un stomac care ii mai dadea arsuri cateodata, pentru ca ii placeau mult micii din piata Moghioros, in fine, intelegeti dumneavoastra ideea de ansamblu. Bine, bine, veti spune domniile vostre nerabdatori, si unde-i spilul? De obicei, cand incepi o fraza de genul asta, ca cineva era un om normal, lucrurile trebuie sa ia o intorsatura dramatica, extraordinara, trebuie sa confruntam omul de rand cu situatii neverosimile. Ei bine, eu nu vreau sa fac asta cu domnul Temistocle Podaru! De ce sa-mi bat joc de el sub pretextul cunoasterii de sine? "Numai confruntat cu situatia accea extrema, cu chestiunea aceea de viata si de moarte, Temistocle Podaru isi dadu seama de curajul nebanuit pe care il poseda, cei din jur realizara nobletea ce razbatea din acest diamant neslefuit, eroul Podaru." Haida-de! Nu vreau si pace. De ce sa il pun in situatii extreme? Il cunosc de cand era un copil ca toti ceilalti copii, cu muci scorojiti sub nas, cu genunchii juliti, cu pamant sub unghii si cu lumi numai de el inchipuite. I-am fost alaturi la nunta cu Aspasia Minasian, devenita ulterior Aspasia Podaru, o femeie ca toate celelalte, in fine, cert e ca mi-e drag personajul. Acum, ganditi-va un pic si in afara cutiei. Daca noi, la randul nostru, suntem creatia imaginatiei unei puteri divine, atunci nu se prea poate ca si lumile inchipuite de noi sa prinda viata pe undeva, in alta dimensiune? Asa ca Temistocle Podaru isi continua linistit viata obisnuita, nici foarte fericit, nici foarte deznadajduit, usor amortit, dar viu si fara mari probleme existentiale. Ce dumnezeu bun sunt....

Solitaire

2010-07-02T22:17:00.000+03:00

Seara, un peron pustiu. Aburi se ridicau din pamant, ca niste rotocoale de vata de zahar. Tocmai ce plecase un tren. El ramasese singur, acolo, in orasul prafuit, in orasul uitat, cu o statuie si un parc central. Vopseaua scorojita de pe ferestruici contrasta frapant cu monitorul plat al impiegatului, probabil investitie noua in mijloace fixe, venita de la Bucuresti si folosita in marea majoritate a timpului pentru Solitaire. Un impiegat solitar juca Solitaire. Ironic. Hotari pana la urma sa se indrepte spre casa, gara il deprima. Si? Casa il deprima mai mult decat gara. Patru pereti, care acum, dupa ce ea plecase, aveau sa se stranga si mai mult in jurul lui, sugrumandu-l, ingropandu-l de viu cu raceala si nepasarea lor. Orasul asta il strangea de gat. Isi desfacu bicicleta, isi stranse cracul drept al pantalonului cu un carlig de rufe si incepu sa pedaleze. In cateva minute, gara prafuita din orasul prafuit nu mai era decat un o pata laptoasa intr-o noapte cu luna aproape plina. Se auzeau greierii din camp. Brusc, lasa drumul si se avanta in lanul de porumb. Bicicleta i se impotmoli. O lasa jos, si continua sa mearga pe jos prin lanul de porumb. mai incet, apoi din ce in ce mai repde. Pana cand a ajuns sa fuga. Frunzele de papusoi ii taiau obrajii, bratele, coatele, mainile. Fiecare taietura il trezea parca din letargie. Se opri deodata, la fel cum incepuse. In jurul lui, numai strajeri verzi, cu coamele lor de matase maronie. Jos, tarana, sus, o luna aproape plina. Si atunci, acolo, cazu in genunchi si incepu sa planga.

Being Catalin Constantin

2010-07-02T22:11:00.000+03:00

Spre surprinderea mea, nu sunt surprins. Dar chiar deloc. Credeam ca nu voi crede, dar iata ca am crezut. Daca nu mi-am sapunit un picior? Trebuie sa o iau iar de la capat. Am visat aseara ca imi luam blugi. Nu a ramas ca ramanem aici? Sper sa pot spera din nou. Ai vazut vederea pe care ti-am trimis-o? Asteptam toti pe un peron. Oricat. Orice. Iarasi ma bate ideea dicteului automat. Prin ce minuni sinapsele creierului nostru trec de la o idee la alta? Acum ne gandim la ceva, si tot acum, aproape in acelasi moment, mintea noastra o ia razna, in cu totul alta parte. Care sunt oare conexiunile care se fac acolo, inauntru? Oare putem sa exersam pe tema asta, putem sa ne antrenam? Cateodata mi se pare ca vointa mea este una si vointa mintii mele se desparte de mine, imi dicteaza uneori lucruri irationale, tocmai ea, mintea mea, cea care ar trebui sa fie un fel de avocatul poporului in ceea ce priveste ratiunea. Caile Domnului sunt mintea noastra, si tare intortocheate mai sunt.

Welcome, I've been...expecting you

2010-06-30T11:19:00.000+03:00

Am inceput sa-mi fac curatenie pe birou, si printre sutele de foi de aruncat, am dat si peste blogul meu. Prafuit, dat uitarii de catre mine, stapan neglijent. L-am luat de pe birou, am suflat de doua ori peste el (gesundheit), l-am sters de praf si l-am luat la recitit. Si bineinteles ca lectura unui blog vechi intr-o zi ploioasa a trezit in mine un sentiment de je ne sais quoi , centrii neurocortexului responsabili cu amintirile au iesit din starea de letargie si mi-au dat un impuls sa ma asez din nou la tastatura, si sa scriu. Asa ca iata-ma-s.
Te salut, blog desuet, aruncat intr-un colt al biroului meu. Ce ai mai facut cat am uitat de tine? Eu? Amestecate, parca asa se spune, nu? Am mai trait, am mai murit, cate putin in fiecare zi. Mi-am vazut sora pentru ultima oara si la exterior nu am varsat nici o lacrima (Eva, fata draga chinuita, fiica unui pianist nebun si a unei rusoaice plecate cu circul in lume, fie ca acolo unde esti durerea vietii sa se inzeceasca si sa se transforme in pace) . Am vazut fericirea din ochii unor parinti la nasterea a doua mogaldete cu cercei supradimensionati, si lucrul asta mi-a umplut sufletul de bucurie. Am mai descoperit frati calatori pe acelasi drum. M-am indragostit in fiecare zi, si, culmea, de aceeasi femeie. De parca nu-i era de ajuns ca mi-a rapit sora, cancerul a hotarat sa imi ia si catelusa, pe Cleo. Am cautat culoare, am cautat lumina. Si inca nu ma las. Ia sa mai sterg praful de pe birou, ia sa mai fac eu un pic de ordine...

Pendula eglezeasca bate de o suta de ori

2009-11-26T12:25:00.000+02:00

Azi se implinesc o suta de ani de la nasterea geniului absurd Eugen Ionescu. Cand eram in liceu, am avut norocul sa descopar opera lui, cu ajutorul profesoarei de franceza. Nu peste mult timp, o echipa mica de elevi de liceu a pus in scena Cantareata Cheala, in care jucam si eu rolul domnului Smith. Piesa a fost jucata si in romana, si in franceza, la Institutul Francez, pe 14 iulie. Imi aduc aminte si acum cu placere, si cu atat mai mult opera lui Ionescu imi este mai aproape de suflet. Nu de mult am descoperit blogul scriitoarei Lucia Verona, sotia regretatului Harry Salem, si mi-am adus aminte de acest eveniment. Francezii nu rateaza nici un moment sa se laude cu creatorul teatrului absurd, co-nationalul lor, Eugen Ionescu. Luna trecuta am fost la Paris, si Theatre de la Huchette din Quartier Latin prezenta cu mandrie Cantareata cheala si Lectia, pe scena teatrului de 53 de ani. Eu mi-as dori ca macar sa-l mediatizam mai mult, pentru ca romanii au si ei dreptul sa afle mai mult.

De ce iubesc Parisul - fotoblog

2009-10-14T16:04:00.000+03:00

Frederic Beigbeder - 14.99 euro

2009-08-26T14:19:00.000+03:00

Tandalesti ore in sir prin supermarket, zambind in fata camerelor de supraveghere. Lucru lesne de inteles daca lucrezi in publicitate: in curand, ele nu vor mai folosi doar la arestarea cleptomanilor. Web-cam-urile cu infrarosii, ascunse in plafoanele false si conectate la computerul central, le vor permitein curand distribuitorilor sa-ti cunoasca obisnuintele de consum - identificand codurile de bare ale marfurilor pe care le cumperi - si sa-ti propuna promotii, sa te faca sa gusti produse noi, sa te orienteze vocal catre raioanele pe care le preferi. In curand, nici n-o sa mai trebuiasca sa te deplasezi: marcile iti vor cunoaste gusturile, deoarece frigiderul tau va fi bransat la net si vor veni direct la tine, sa-ti livreze produsele care iti lipsesc, iar viata iti va fi in intregime repertorizata si industrializata.

In fiecare dimineata, consulti patru mesagerii: robotul telefonului de la domiciliu, pe cel de la birou, casuta vocala a mobilului si e-mailurile. Numai cutia de scrisori iti ramane goala, in disperare. Nu mai primesti scrisori de dragoste. N-ai sa mai primesti niciodata foi de hartie acoperite cu o caligrafie timida si udate de lacrimi, parfumate cu dragoste si indoite cu emotie, cu adresa copiata grijuliu pe plic si purtand o atentionare pentru postas: "Nu-ti rataci drumul, o, postasule, du-i aceasta importanta epistola destinatarului atat de dorit...".

Oamenii se omoara pentru ca posta nu le mai aduce decat pliante publicitare.

Tara, tara, vrem ostasi! De unde sa va dau, ba, ca toti vor sa fie patroni de club europarlamentari?

2009-07-22T10:54:00.000+03:00

Bucuresti, 22 iulie 1987

Ma aflu in fata blocului. Mandru nevoie mare. Io si cu Stanciu am plantat ieri un salcam. Am avut media 9 si ai mei mi-au luat un set de figurine dacii si romanii. Io voiam caiboi si indieni, dar nu mai erau la papetarie. Buni si astia. Cu putina imaginatie, pe asta barbosu' cu caciula de tarabostes il fac Old Shutterhand, si pe asta cu fusta pe el si coif in cap il fac Winnetou. Mai am si doua masinute, vine si Stanciu si Nanu si mai au si ei, Stanciu are vreo cinci, ca taca-su e in militie, asa ca io ma apuc sa sap garajul. A, gata, au venit si astia, am ajutoare. Lui Nanu i-au gasit soldatei, da' cica i-au luat din Balta Alba. Mama, nenica, ce strada ne-a iesit! Uite, pe movilita asta il pun pe Winnetou sa pazeasca strada, ca se vede mai bine de sus. Ce casto!

"Catalin, hai in casa, ca a inceput Albumul duminical! Mircea, hai la masa!" Ia uite, bai nene, de-abia am terminat de facut strada si de bagat masinile in garaj, ca ne cheama sus. Stricam tot ce am construit, ca sa nu vina aia de la C76 sa se joace in locul nostru cat suntem noi sus. Oricum, mai ies pe balcon sa mai pazesc locul, daca-l vad pe Caracuda sau pe Mugurel, trag cu invizoace-n ei de pe balcon, sa nu ma vada. Dupa desene si Cascadorii rasului, coboram iar in fata blocului. Daca nu ne mai gasim, ne lasam bilete in cutiile de lemn din spate de la Aprozar. Aha, deci au plecat in parculet!

Oaaa, nenica, uite o pana! Mama, mi-o pun la teava si zic ca sunt indian! Lu' Nanu i-a facut taica-su, ca lucreaza pe santier, o teava cu butoi de cornete, care se roteste, ca pistolul lui Margelatu'. De-abia astept sa vina iarna, sa ne facem cazemate in zapada.

Bucuresti, 22 iulie 2009

Am citit pe coperta ziarului Ring al unui calator cu metroul ca un copil de 13 ani si-a omorat mama cu ciocanul. Jocul lui preferat era Mortal Kombat. Scarile de bloc sunt pline de seringi folosite, si de sticle de bere goale. Fata unei colege de-a sotiei isi face banchetul de clasa a 8-a in Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Si s-a certat cu maica-sa ca o trimite acolo in curul gol, ca toate fetele au blugi DienGi cu cristale Swarovski. Baietelul unui prieten a reusit sa treaca clasa a 4-a. De bucurie, taica-su i-a luat un PSP.

Maicăle, auci, viaţa ta!

2009-07-16T10:11:00.002+03:00

De obicei nu preiau idei, dar articolul asta mi-a mers la suflet, asa ca il voi prezenta exact asa cum a fost scris de Simona Tache, jurnalista la Academia Catavencu.

" Ii stiti pe cocalarii care ascula manele tare, la telefonul mobil, in metrou, da? Ce ascultau doua exemplare, acum doua seri? Michael Jackson, normal. Pai, sa profitam de asta, as zice. Sa se anunte c-a murit ieri, de la o supradoza de droguri, megastarul pop Beethoven si sa i se organizeze funeralii mondiale. Daca tine, incercam dupa aia si cu marele cantaret Shakespeare, poate, dupa ce-l mai inmormantam o data festiv, se-apuca toti manelistii de ascultat audiobook-uri"

Ieri eram la serviciu, si un coleg din categoria sociala sus mentionata, dar fara metrou, ci un pic mai ajuns, incerca sa ne culturalizeze fortat. Din difuzoarele masinii sale se revarsa o jale de nedescris, un barbat care se aolea si se tanguia mai rau ca o bocitoare platita. "Salam, frate", mi-a venit explicatia imediat. M-am facut ca nu cunosc personajul. "Nu, multumesc, am mancat un sandvis", i-am raspuns. Probabil ca nu a inteles aluzia fina, fara "mancati-as" sau alte completari de mahala, si s-a simtit dator sa-mi mai explice inca o data, ca unui prescolar cu retard sever: "Nu, coaie, ii canta Salam lu' printesa lui, care a murit" "A, pe asta de se jeleste il cheama Salam? N-am auzit pana acu de el", si-am plecat. A ramas consternat. Asa sa-i ramaie numele.

Impresii de dupa

2009-07-09T13:11:00.000+03:00

Scena electrica a ciudatilor cu becuri la ochelari.

Cea mai mare surpriza pe care mi-a rezervat-o B'estFest-ul a fost US3. De cand ii asteptam...Am crescut cu muzica lor, si n-am avut habar ca vin. Bine, cred ca nici ei, din ce am inteles eu... Venisera de fapt in Romania la invitatia clubului Fratelli, pentru un concert mai restrans, de care nu auzisem nimic vorbindu-se la Radio Shantz. Noroc cu cei de la Klaxons ca am reusit sa-i vad pe US3. Parerea majoritatii, bineinteles, a fost ca au platit pentru indie si ca nu vor sa asculte jazz. Eu insa am fost incantat. In materie de muzica, negrii exceleaza, probabil si pentru ca sunt creatori, in doua genuri: jazz si hip-hop. Iar cei de la US3 au reusit sa imbine armonios cele doua genuri, intr-un melanj care mie imi incanta sufletul. In rest, numai de bine. Parca pe an ce trece B'estFest-ul e din ce in ce mai bine organizat (un punct in plus anul acesta pentru infiintarea unei parcari si a unei garderobe moto), iarmarock-ul m-a distrat teribil, cu ale lui Dukebox si Minuscule of Sound. Si las la urma artistii. Alex Kapranos, solistul arhiducelui asasinat, era in public la AB4, si se vedea ca ii place ce aude. Alternosfera au sunat din pacate spart, insa Orbital au suplinit lipsa asta. Cred ca au avut cel mai bun sunet din tot festivalul. N-am putut sa stau locului. Electrici. The Ting Tings, profesionisti. Doi oameni au reusit sa faca publicul sa danseze. Jos palaria. Si ajungem la Santana. Un domn din public isi dadea cu parerea dupa concert: "Uneori aveam impresia ca Santana e cel mai prost din formatie, asa de bine cantau ceilalti". Si avea dreptate. A venit senor Carlos cu o echipa desavarsita, care timp de doua ore (fix) nu m-a lasat sa stau locului.

Doru Trascau - AB4

Omuletii mici si verzi, cu un om mare si negru in mijloc

Alex Kapranos - Franz Ferdinand

http://www.youtube.com/watch?v=NcPIMKgb_Hs&feature=PlayList&p=E9493FA8F36CD1EB&index=31

Piesa pe care din pacate nu au cantat-o cei de la US3.

Dicteu automat

2009-06-16T15:04:00.000+03:00

Nitam-nisam. Ce expresie ciudata. De unde o veni? Ia sa o googlesc. Cica din bulgara. Ce naiba o insemna la origine? Iete ce-mi veni mie in cap asa, nitam-nisam. Am citit o carte frumoasa, pe care v-o recomand cu caldura, daca o gasiti. Da' chiar, am auzit ca cica Vama s-a corcit rau de tot. Ia sa gugalesc sa vad poze cu manelisti in Vama. Ce faceam inainte sa se dezvolte Google? Nu ne interesau toate porcariile, sau chiar daca ne interesau, mureau in fasa, inainte sa ne satisfacem curiozitatea, le uitam inainte sa dam sarcipagugal. Eu personal mergeam la Institutul Francez si citeam Paris Match, si imi luam acasa CD-uri cu Danny Brillant si Francis Cabrel. A, si Les Negresses Vertes. Si daca aveam nevoie de vreo informaie, o cautam pe putin doua saptamani. "As manca ceva bun". De cate ori aud expresia asta, ma intreb ce-o fi in mintea celui care itereaza asta. Pai ce? Sarmale? Foie gras? Limba de pitigoi la protap? Nuuu, nu stiu ce, ceva bun. Aaaaa, pai zi asa. Si io. Toata lumea in metrou citeste ziarul Ring. E asa de haios sa-i vezi cum se asaza, si parca la un semn deschid toti ziarul Ring. Parca-s luminitele de brad, legati in serie. Urmeaza Eroii Revolutiei, cu peronul...waddafuck. Tre' sa cobor. Sa cobor? Si io tampit. Unde sa cobor, ca sunt deja sub pamant. Poate o sa cobor mai jos, vedem noi la sfarsit, cand se trage linia. Da chiar, cate linii o trage Sf. Petru pe zi? Si mai poate sa judece nepartinitor, dupa atatea linii trase? Buna, sunt Mani. Sa nu uit sa ma opresc prin piata cand ma intorc, sa iau niste lipii. Deja mi s-a lipit camasa pe spate de la caldura. Si de-abia e noua. Nu camasa, ora. Ce glume de cacat. Probabil de la caldura. Hai sictir, pe cine incerci sa pacalesti, nu da vina pe caldura ca faci tu glume de cacat. Esti un prost care incearca sa se dea mare. Si ce, sunt singurul? Uita-te la Becali. Bravo, coaie, ai ajuns sa-l iei de exemplu pe Becali. A, si zgarda pentru Spot.
...by Leopold Bloom

2009-05-13T11:13:00.000+03:00

Ma intrebam mai deunazi daca mai are rost sa mai scriu pe blog. Cate lucruri interesante se gasesc oare de povestit in 24 ore de viata? Majoritatea timpului o ocupa rutina, si asta nu e interesanta.

Rutina suna a compunere de clasa a 4-a, cu titlul "Ce fac eu in fiecare zi". Eu in fiecare zi ma scol de dimineata, ma spal pe dinti, pe fata si la subrat, ma imbrac si ma duc la slujba. Acolo eu beau cafeaua, muncesc putin si stau degeaba mult, cateodata mai pun capse in capsator, si ma intorc acasa. Acasa, eu ma dezbrac de hainele de strada si ma imbrac in hainele de casa, mananc de obicei mancare si hranesc cainele. Dupa aceea ma uit la televizor, si adorm. Cui ii pasa de asta? Nici macar mie.

Aceeasi zi, in alta viziune:

Eu in fiecare zi ma indragostesc de sotia mea, pentru ca am grija sa pun ceasul sa sune un picut mai devreme, si am timp un minut sa o privesc cum doarme langa mine, linistita si impacata. Multe femei devin frumoase mult dupa ce se trezesc, si multe cu ajutorul machiajelor. Sotia mea nu face parte din categoria asta. Ar mai fi ceva de adaugat dupa ce ma indragostesc?

Dupa ce ma indragostesc, ma trezesc. Nu, nu suna bine. Dupa ce ma indragostesc, ma ridic din pat si ma indrept, pe jumatate adormit, la baie, unde incerc sa fentez natura cu apa si sapun, cu lama de ras si spuma, cu deodorante si parfumuri. Abia astept zile frumoase, ca sa merg calare la serviciu. Cand ploua afara, imi place sa ma imbrac cu camasa si cravata...nu stiu de ce, poate pentru ca-mi aduce aminte de vremea londoneza, poate ca e o celebrare subconstienta a faptului ca m-am nascut pe vreme ploioasa. Ama tot timpul ma intreaba de ce ma imbrac asa de frumos, probabil ca nu a observat inca. Daca e urat afara si nu scot motocicleta la plimbare, merg la slujba cu metroul. De obicei, imi pun castile in urechi si citesc o carte. Sau privesc oamenii din jur. Incerc sa gasesc tipologii, fac exercitii de imaginatie cu ce-o gandi fiecare. La serviciu, vremea trece repede, si pe nesimtite. Ajung acasa, si ma intampina Spot, bucuros ca are cine sa-i dea jucaria cocotata sus, pusa acolo ca sa nu o piarda cat sunt stapanii plecati. Ne hotaram de obicei ad-hoc ce sa mancam la cina, si ne jucam in bucatarie, fiecare cu ce are chef sa manance. Dupa masa, invariabil, sotia mea fumeaza o tigara, si eu, cu toate ca nu suport fumul de tigara, stau cu ea si ascult ce mai povesteste din ce s-a intamplat peste zi. Lucruri neimportante, multe dintre ele, dar pe mine ma relaxeaza momentul in sine, vocea ei. Dupa cina, care daca e vreme frumoasa se ia in curte, stam la palavre cu bunicii. De obicei, adormim amandoi cu televizorul aprins, cu un film tras de pe net in timpul serviciului.

Hai sa pun si cateva poze

2009-04-24T13:40:00.000+03:00

M-am uitat si eu pe blog si parca mi s-a parut cam sec, asa, fara imagini, asa ca iata in continuare cateva poze, sau cum ar spune sotia mea "Viata mea in imagini"

Iarna la Medias

Mana Domnului

Dumbrava minunata

La ceas de seara, bunica si hortensia

Air liquide

Petic de Romanie

Asteptandu-l pe Dumnezeu

Extraterestrii merg iarna la ski si vara-n vama

...Tocmai ce-a trecut Mos Craciun

Biserica fortificata pe langa Sibiu

Memories.....

Lou Pilha Leva

Notre Dame

Pont Neuf

Veche acuarela chinezeasca.

Everybody's looking for something

Sharbat Gula

The Devil's Dictionary

2009-04-24T10:13:00.000+03:00

Ambrose Bierce a scris la inceputul secolului un dictionar foarte actual, din care am spicuit si am tradus cativa termeni, care m-au amuzat si nu numai.
Am pus si aici cativa, care mi-au placut teribil:

ABSURDITATE, s. O declaratie sau o convingere in mod vadit inconsistenta cu propria opinie.

ADMIRATIE, s. Recunoasterea politicoasa a asemanarii altei persoane cu noi insine

ALIANTA, s. (in politica internationala) Uniunea dintre doi hoti care au mainile atat de adanc infipte fiecare in buzunarul celuilalt, incat nu pot buzunari separat o terta persoana.

ARMURA, s. Genul de haine purtate de cineva al carui croitor e si fierar.

BACCHUS, s. O zeitate inventata in mod convenabil de catre stramosii nostri, ca o scuza pentru betie.

BELLADONNA, s. In italiana – o femeie frumoasa; in romaneste – o otrava mortala. Un exemplu elocvent despre cum cele doua limbi au radacini comune.

CREIER, s. Un aparat cu care credem ca gandim.

CIRC, s. Un loc in care caii, poneii si elefantii au voie sa vada barbati, femei si copii comportandu-se prosteste.

CORPORATIE, s. Un dispozitiv ingenios prin care se obtine profit individual fara responsabilitate individuala.

CREDINTA, s. Increderea fara dovezi in ceea ce este povestit de cineva care vorbeste in necunostinta de cauza despre lucruri fara precedent.

CASATORIE, s. Starea sau conditia unei comunitati alcatuite dintr-un stapan, o stapana si doi sclavi, in total doua persoane.

DESTIN, s. Autoritatea unui tiran pentru crima si scuza unui idiot pentru esec.

ELOCVENTA, s. Arta de a convinge oral idiotii ca albul este culoarea care pare sa fie. Vine in pachet si cu darul de a face orice culoare sa para alba.

FRUMUSETE, s. Puterea prin care o femeie isi vrajeste iubitul si isi terorizeaza sotul.

FELICITARE, s. Forma politicoasa a invidiei.

FURCULITA, s. Intrument folosit in principal in scopul de a introduce in gura animale moarte.

FERICIRE, s. O senzatie agreabila care rezulta din contemplarea nenorocirii altora.

GUTA, s. Numele dat de doctori pentru reumatismul persoanelor cu bani multi.

IMPOSTOR, s. Un rival care aspira la onorurile publice.

LAS, s. Cineva care in situatii periculoase gandeste cu picioarele.

LONGEVITATE, s. Extensie neobisnuita a fricii fata de moarte.

LOGICA, s. Arta de a gandi si rationa in stricta concordanta cu limitarile si incapacitatile neintelegerii umane.

MAGIE, s. Arta de a transforma superstitia intr-o moneda.

NASTERE, s. Primul si cel mai ingrozitor dintre dezastre.

OMORI, A, v.t. A crea un loc vacant fara a numi un succesor.

PRIETENIE, s. O corabie indeajuns de incapatoare sa duca doi pe vreme buna, si doar o singura persoana pe vreme rea.

ROM, s. O cioara care voteaza cum vrem noi.

SCOP, s. Norma dupa care ne fixam dorintele

SINGUR, adj. In companie proasta.

SPECIALIST, s. Un cunoscator care stie totul despre ceva si nimic despre orice altceva.

TUN, s. Un instrument folosit pentru rectificarea granitelor nationale.

VIATA, s. O muratura spirituala, care fereste corpul de descompunere.

Dar mai mult si mai ales, sincer, vreau un Mercedes

2009-04-17T14:18:00.000+03:00

Maximilian Groapa era singurul angajat al SC Straduinta SRL, companie urmasa a Cooperativei Straduinta Proletara, si se ocupa cu reparatii de papusi si umbrele, precum si de incarcari brichete. In fiecare zi de luni pana vineri, Maximilian Groapa se prezenta la datorie la ora 9.30, deschidea pravalia, isi savura cafeaua din termos, pregatita de sotia sa, si apoi astepta...Clienti se aratau rar, cate o bunicuta care scotea din sacosa o papusa Barbie ciunga, motivand ca nu are alti bani sa-i cumpere nepoatei rasfatate ultimul model, cate un batranel imbracat de la second hand care isi aducea umbrela sricata dupa ploaia indaratnica de mai deunazi, sau vreun student care isi reincarca bricheta cu valoare sentimentala. In concluzie, Maximilian Groapa avea mult timp liber. Citea presa, dar parca tot timpul ziarele scriau acelasi lucru: ce au mai facut vedetele. Cui ii pasa? Era inconjurat de vedete.
Pravalia se afla langa spitalul Coltea, in buricul targului. Ramasese asa, neschimbata, inca dinainte de Revolutie. Aceleasi poze decupate din almanahuri si Paris Match pe pereti, un calendar Gospodina brodat pe etamina si prins cu piuneze, tocurile cu vopseaua rascoapta si sarita, un radio Gloria si o masuta plina de urmele muncii de reparator a lui Maximilian Groapa. Viata era grea, si devenea din ce in ce mai grea, mai ales pentru singurul angajat al SC Straduinta SRL. Toti in jurul lui prosperau, in fiecare luna apareau in jurul lui magazine pentru oameni cu bani, si Maximilian Groapa se temea. Se temea ca intr-o buna zi va veni cineva de la Primarie si ii va spune ca trebuie sa elibereze locul. Ce sa faca el, om la 52 de ani, care in viata lui nu facuse altceva decat reparatii papusi si umbrele, si incarcat brichete? Sotia lui, fosta muncitoare la Siderma, era acum casiera la Kaufland, si se descurcau greu. Nu mai fusesera in concediu de ani de zile, ce folos ca erau cetateni europeni si ca se deschisesera granitele, cand ei nu isi permiteau sa mearga nici macar la Costinesti?
In fiecare seara, cand se indrepta catre statia lui 137, trecea pe langa un restaurant cu specific italienesc, asezat in spatele cinematografului Luceafarul. Cateodata zarea la mese oameni care pareau sa nu aiba nici o grija, oameni cu bani, care isi lasau pe mese la vedere telefoane mobile scumpe si chei de limuzine. In special, cineva care parea sa fie patron sau cineva din conducerea restaurantului ii atragea atentia, pentru ca aproape in fiecare seara cand se intorcea acasa, il vedea asezat la o masa mai retrasa, conducand din priviri ospatarii. Langa el se afla mai tot timpul cate o domnisoara ca din ziarele de scandal, ce mai, se vedea de la o posta ca omul era ajuns. Si nu de putine ori, la vederea acestei scene repetitive, lui Maximilian Groapa ii trecea prin gand: "Ce-o fi facut asta si io n-am facut?". De cele mai multe ori, isi imagina ce ar fi facut el daca ar fi avut atatia bani: cate tari ar fi vazut, cate masini si-ar fi cumparat, cum s-ar fi mutat intr-o vila la Snagov, si cum si-ar fi scos sotia in fiecare seara la restaurant. Si de fiecare data, Maximilian Groapa ajungea acasa, manca impreuna cu sotia, si se culca devreme, pentru ca a doua zi amandoi aveau sa plece din nou la serviciu.

Sorel Ialoveanu era un om singur. Simtea asta din ce in ce mai mult in fiecare zi. Toti ospatarii il injurau in gand cand le ordona din priviri, trebuia sa fii idiot sa nu-ti dai seama, mai ales el, care stia sa lucreze cu oamenii mai bine decat oricine. "Trebuie sa ungi ca sa ajungi, mai baiatule", ii spunea intotdeauna tatal sau, fost colonel de securitate, pe care Revolutia il prinsese cu o suma frumusica sub saltea. De mic copil, lui Sorel Ialoveanu i-a placut sa fie el cel mai tare din parcare. Trebuia sa le arate tuturor ca el el cel mai cel. Si asta-l costase multi bani pe babacul. Bani pe haine aduse direct de la Milano, bani pentru parintii fetelor agresate de Sorel, bani pe curele de dezintoxicare, bani pe diploma de facultate la Finante-Banci, bani pe carnet de conducere.... Toate astea il bagasera in pamant inainte de termen pe al batran. "Ei, tot raul spre bine" gandise dupa inmormantare Sorel Ialoveanu, las' ca pana acum mi-am facut relatii, si o sa ma descurc cu banii lui tata. Si asa a inceput un lung sir de afaceri esuate, care l-au costat averea. Pana la urma, afacerile ilegale la care nu renuntase niciodata au inceput sa ia aproape de tot locul afacerilor asa zis legale pe care le avea Sorel Ialoveanu. Pana cand intr-o buna zi s-a gandit sa renunte de tot la afacerile legale, sa pastreze doar una de fatada, si in rest sa se ocupe de afacerea care l-a consacrat: drogurile. Mai lua si el, ocazional, cand voia sa impresioneze cate o pitipoanca din prvoncie, cand se mai ducea prin Bamboo cu tovarasii, cand...dar pe cine mintim noi aici? La naiba, se droga frecvent. Si? Ce daca? Oricum nu-i pasa nimanui de el! Oricum, de la moartea tatalui sau, nimeni nu-i spusese pe ce cai sa apuce! Si uite asa treceau zilele, dar mai ales noptile pentru Sorel Ialoveanu, care se insingura din ce in ce mai mult, care cotiza din ce in ce mai mult la institutiile oficiale ca sa isi continue afacerile ilegale, care se ingropa din ce in ce mai mult intr-o mocirla din care se gandea ca nu va mai iesi decat cu picioarele inainte.
Incepuse sa-i placa sa mearga la restaurantul sau, paravanul pentru afacerile ilegale, sa stea la o masa, retras, si sa priveasca oamenii. Probabil pentru ca avea asa nevoie de ei...Si toti oamenii pe care-i cunostea erau fie idioti, fie ticalosi, fie si una si alta. Vis a vis de el, era o pravalioara mica si cocheta, cu un singur angajat, care incarca brichete si mai repara dumnezeu stie ce, papusi parca, vazuse el intr-o zi o babeta cu odrasla iesind de acolo, si trecand pe langa el, a auzit-o pe fata multumindu-i cotoroantei pentru papusa reparata.
"Ce viata are si asta..." se gandea Sorel Ialoveanu, contemplandu-si vecinul. "N-are nici o grija. Vine, munceste, se duce acasa, e fericit." Trecuse de cateva ori pe langa el si Ialoveanu, fin observator al omului, zarise pe degetul lui si o verigheta. "Poftim, e si casatorit amarasteanu' .... Numai io-s ca pisatu' boului, in vant, asa..." Ar fi schimbat bucuros viata pe care o avea acum cu viata amaratului ala, numai ca el nu realiza asta...se complacea in mocirla in care traia.

Enciclopedia lucrurilor care ma sacaie zilnic

2009-04-15T15:09:00.000+03:00

Tocmai ce citesc o carticica haioasa cu titlul asta. Si-mi aduc aminte de o compunere pe care a trebuit sa o predau in facultate, cu un titlu oarecum asemanator: "Lucruri care ma agaseaza zilnic". Sa fie oare posibil ca profesorul meu de engleza de atunci sa se fi intalnit cu Hannes Stein intr-un pub, si sa fi discutat pe tema asta? ...Nu de alta, dar cartea a vazut lumina tiparului in 2006, si eu am scris compunerea aceea cu ani in urma. Similitudinile sunt insa, dupa parerea mea, cel putin ciudate. Bine, nu comparam aici pregatirea jurnalistica si beletristica a autorului cu amatorismul meu juvenil, dar totusi...
Ce ma distreaza cel mai tare e ca si autorul, si subsemnatul am cautat ca sub aceasta titulatura un pic morocanoasa sa scriem un tratat haios, menit a demonstra ca fara acele lucruri sacaitoare viata noastra ar fi monotona si astfel am cadea toti intr-o apatie din care nu ne-ar mai trezi nici sfantul Petru la repartizare. Ce tinem minte oare dintr-un concediu, spre exemplu? Pe langa peisajele frumoase, pe langa istoria pe care am calcat-o in picioare, pe langa sedintele prelungite de shopping in scop relaxativ, pe langa mirosul proaspat de munte, pe langa toate acestea ne mai aducem aminte, cu o neplacere estompata odata cu trecerea timpului de ospatarul badaran de la Savoy, de francezii aia (francezi, nu Rromani) care si-au asezat cortul langa noi la trei dimineata avand grija sa trezeasca toata plaja, de hotelul care arata altfel decat in poze, de slapii care ni s-au rupt dupa ce ne-am urcat in autocar, si a trebuit sa batem jumatate de Grecie desculti pe pietrele alea ascutite, si multe altele.
Se apropie Pastele. In mod sigur sotia mea se va enerva din nou, in continua contradictie cu socrul meu, probabil ca cel putin unul din felurile de mancare pregatite va avea indaratnicia sa nu iasa ca in pozele de pe site-ul cu retete de pe net, in mod cert catelul nostru (pe care ar fi trebuit sa-l numim Energizer) ne va explica neapartenenta lui la ortodoxism in felul lui propriu, adica sapand jumatate de curte si mestecand rabdator florile ramase in cealalta jumatate, nu pot sa bag mana-n foc, dar s-ar putea ca si eu sa ma enervez ca tocmai in ziua asta frumoasa motocicleta nu vrea sa porneasca si ca am picurat ceara pe basketii mei de-abia cumparati, dar putem sa fim oare atat de meschini si sa lasam toate astea sa strice un "Hristos a inviat" spus din inima unui necunoscut, venind acasa de la biserica? Puneti voi in balanta.

Hai ca pana la urma viata e frumoasa