Serafim Odobleja se afla in cantina institutiei in care lucra ca magazioner de 38 de ani. Era joi, deci aveau musaca. Pentru ca miercuri aveau chiftele, si ce ramanea se baga la musaca. Bine, toata lumea stia ca chiftelele rezultau din fripturile ramase din masa de marti. Oricum, bucatarul, nea Bibi, se pricepea asa de bine sa le asezoneze, incat un nou venit ar fi zis ca mancare asa de buna nu a mancat decat la mama acasa. Si chiar era buna mancarea. Angajatii institutiei puteau sa aleaga joi intre patru feluri de mancare: la felul unu, aveau de ales intre ciorba de dovlecei cu afumatura, dreasa cu smantana si ciorba de perisoare, iar la felul doi intre musaca cu cartofi si tochitura. Odobleja alterna ciorbele la saptamana, iar tochitura nu luase decat o data, sa incerce, si de atunci nu mai incercase. Mustea de ulei, si lui nu ii placea mancarea asa grasa. La desert, joia aveau ecler cu frisca sau dobos, si o diversitate de doua feluri de fructe la alegere: mere sau prune. Odobleja era diabetic, ii placeau dulciurile la nebunie, insa pentru ca era un magazioner constiincios, care mai avea cinci ani pana la pensie, lua prajituri doar o data pe luna, si in nici un caz joia, ci ultima vineri din luna, cand nea Bibi facea prajitura cartof, din resturile ramase de la dobos si salam de biscuiti. Cartoful era prajitura lui preferata. Asa ca joia lua mere de obicei, pentru desert. De obicei, cineva care sta la coada la cantina, cu tava goala aflata pe calea de bare de inox, se gandeste la ce sa isi aleaga de mancare din vitrina calda cu produse culinare. Pentru ca era joi, si pentru ca stia deja ce sa isi comande, Odobleja nu se gandea la asta la coada. Se gandea la situatia de sfarsit de luna, avea sa predea scontarea si ii daduse pe sub mana lui Stavarache de la mantenanta o pereche de bocanci de protectie de iarna, din aceia imblaniti si cu bombeu de metal, sa se duca la munte. Si bineinteles ca Stavarache ii promisese ca ii aduce perechea de acasa, cea veche, ca sa se scada in magazie, si bineinteles ca nici pana acum nu ii adusese. "O sa-i trag un perdaf de nu se vede...", gandea Odobleja la coada la cantina. "Sa-mi face el mie una ca asta... las' ca se intoarce ea roata"
- Sa traiesti nea' Serafime! Dovlecei si musaca, asa-i?
Salutul lui Grigoras, ajutorul lui nea Bibi, il trezi din cearta inchipuita cu Stavarache.
- Pai ce mai intrebi, mai Grigoras, nu stii? Si doua chifle, daca ai din alea bune, de azi.
Se aseza la masa de la fereastra, care dadea inspre service-ul auto, si turna smantana in ciorba. Castronul facu un vartej in mijloc, in timp ce Odobleja amesteca cu lingura. Parca fara sa se poata impotrivi, vartejul acela il hipnotiza. Si atunci, acolo, se petrecu un lucru nemaivazut: Odobleja se lungi si se rasuci cam ca o tornada de pe Discovery, si se invartosa la randu-i in vartejul din castronul de ciorba cu dovlecei, disparand complet din cantina institutiei in care lucra ca magazioner de 38 de ani.
