Pendula eglezeasca bate de o suta de ori

Azi se implinesc o suta de ani de la nasterea geniului absurd Eugen Ionescu. Cand eram in liceu, am avut norocul sa descopar opera lui, cu ajutorul profesoarei de franceza. Nu peste mult timp, o echipa mica de elevi de liceu a pus in scena Cantareata Cheala, in care jucam si eu rolul domnului Smith. Piesa a fost jucata si in romana, si in franceza, la Institutul Francez, pe 14 iulie. Imi aduc aminte si acum cu placere, si cu atat mai mult opera lui Ionescu imi este mai aproape de suflet. Nu de mult am descoperit blogul scriitoarei Lucia Verona, sotia regretatului Harry Salem, si mi-am adus aminte de acest eveniment. Francezii nu rateaza nici un moment sa se laude cu creatorul teatrului absurd, co-nationalul lor, Eugen Ionescu. Luna trecuta am fost la Paris, si Theatre de la Huchette din Quartier Latin prezenta cu mandrie Cantareata cheala si Lectia, pe scena teatrului de 53 de ani. Eu mi-as dori ca macar sa-l mediatizam mai mult, pentru ca romanii au si ei dreptul sa afle mai mult.

De ce iubesc Parisul - fotoblog

Frederic Beigbeder - 14.99 euro

Tandalesti ore in sir prin supermarket, zambind in fata camerelor de supraveghere. Lucru lesne de inteles daca lucrezi in publicitate: in curand, ele nu vor mai folosi doar la arestarea cleptomanilor. Web-cam-urile cu infrarosii, ascunse in plafoanele false si conectate la computerul central, le vor permitein curand distribuitorilor sa-ti cunoasca obisnuintele de consum - identificand codurile de bare ale marfurilor pe care le cumperi - si sa-ti propuna promotii, sa te faca sa gusti produse noi, sa te orienteze vocal catre raioanele pe care le preferi. In curand, nici n-o sa mai trebuiasca sa te deplasezi: marcile iti vor cunoaste gusturile, deoarece frigiderul tau va fi bransat la net si vor veni direct la tine, sa-ti livreze produsele care iti lipsesc, iar viata iti va fi in intregime repertorizata si industrializata.

In fiecare dimineata, consulti patru mesagerii: robotul telefonului de la domiciliu, pe cel de la birou, casuta vocala a mobilului si e-mailurile. Numai cutia de scrisori iti ramane goala, in disperare. Nu mai primesti scrisori de dragoste. N-ai sa mai primesti niciodata foi de hartie acoperite cu o caligrafie timida si udate de lacrimi, parfumate cu dragoste si indoite cu emotie, cu adresa copiata grijuliu pe plic si purtand o atentionare pentru postas: "Nu-ti rataci drumul, o, postasule, du-i aceasta importanta epistola destinatarului atat de dorit...".

Oamenii se omoara pentru ca posta nu le mai aduce decat pliante publicitare.

Tara, tara, vrem ostasi! De unde sa va dau, ba, ca toti vor sa fie patroni de club europarlamentari?

Bucuresti, 22 iulie 1987

Ma aflu in fata blocului. Mandru nevoie mare. Io si cu Stanciu am plantat ieri un salcam. Am avut media 9 si ai mei mi-au luat un set de figurine dacii si romanii. Io voiam caiboi si indieni, dar nu mai erau la papetarie. Buni si astia. Cu putina imaginatie, pe asta barbosu' cu caciula de tarabostes il fac Old Shutterhand, si pe asta cu fusta pe el si coif in cap il fac Winnetou. Mai am si doua masinute, vine si Stanciu si Nanu si mai au si ei, Stanciu are vreo cinci, ca tac-su e in militie, asa ca io ma apuc sa sap garajul. A, gata, au venit si astia, am ajutoare. Lui Nanu i-au gasit soldatei, da' cica i-au luat din Balta Alba. Mama, nenica, ce strada ne-a iesit! Uite, pe movilita asta il pun pe Winnetou sa pazeasca strada, ca se vede mai bine de sus. Ce casto!

"Catalin, hai in casa, ca a inceput Albumul duminical! Mircea, hai la masa!" Ia uite, bai nene, de-abia am terminat de facut strada si de bagat masinile in garaj, ca ne cheama sus. Stricam tot ce am construit, ca sa nu vina aia de la C76 sa se joace in locul nostru cat suntem noi sus. Oricum, mai ies pe balcon sa mai pazesc locul, daca-l vad pe Caracuda sau pe Mugurel, trag cu invizoace-n ei de pe balcon, sa nu ma vada. Dupa desene si Cascadorii rasului, coboram iar in fata blocului. Daca nu ne mai gasim, ne lasam bilete in cutiile de lemn din spate de la Aprozar. Aha, deci au plecat in parculet!

Oaaa, nenica, uite o pana! Mama, mi-o pun la teava si zic ca sunt indian! Lu' Nanu i-a facut taica-su, ca lucreaza pe santier, o teava cu butoi de cornete, care se roteste, ca pistolul lui Margelatu'. De-abia astept sa vina iarna, sa ne facem cazemate in zapada.

Bucuresti, 22 iulie 2009

Am citit pe coperta ziarului Ring al unui calator cu metroul ca un copil de 13 ani si-a omorat mama cu ciocanul. Jocul lui preferat era Mortal Kombat. Scarile de bloc sunt pline de seringi folosite, si de sticle de bere goale. Fata unei colege de-a sotiei isi face banchetul de clasa a 8-a in Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Si s-a certat cu maica-sa ca o trimite acolo in curul gol, ca toate fetele au blugi DienGi cu cristale Swarovski. Baietelul unui prieten a reusit sa treaca clasa a 4-a. De bucurie, taica-su i-a luat un PSP.

Maicăle, auci, viaţa ta!

De obicei nu preiau idei, dar articolul asta mi-a mers la suflet, asa ca il voi prezenta exact asa cum a fost scris de Simona Tache, jurnalista la Academia Catavencu.


" Ii stiti pe cocalarii care ascula manele tare, la telefonul mobil, in metrou, da? Ce ascultau doua exemplare, acum doua seri? Michael Jackson, normal. Pai, sa profitam de asta, as zice. Sa se anunte c-a murit ieri, de la o supradoza de droguri, megastarul pop Beethoven si sa i se organizeze funeralii mondiale. Daca tine, incercam dupa aia si cu marele cantaret Shakespeare, poate, dupa ce-l mai inmormantam o data festiv, se-apuca toti manelistii de ascultat audiobook-uri"



Ieri eram la serviciu, si un coleg din categoria sociala sus mentionata, dar fara metrou, ci un pic mai ajuns, incerca sa ne culturalizeze fortat. Din difuzoarele masinii sale se revarsa o jale de nedescris, un barbat care se aolea si se tanguia mai rau ca o bocitoare platita. "Salam, frate", mi-a venit explicatia imediat. M-am facut ca nu cunosc personajul. "Nu, multumesc, am mancat un sandvis", i-am raspuns. Probabil ca nu a inteles aluzia fina, fara "mancati-as" sau alte completari de mahala, si s-a simtit dator sa-mi mai explice inca o data, ca unui prescolar cu retard sever: "Nu, coaie, ii canta Salam lu' printesa lui, care a murit" "A, pe asta de se jeleste il cheama Salam? N-am auzit pana acu de el", si-am plecat. A ramas consternat. Asa sa-i ramaie numele.

Impresii de dupa

Scena electrica a ciudatilor cu becuri la ochelari.

Cea mai mare surpriza pe care mi-a rezervat-o B'estFest-ul a fost US3. De cand ii asteptam...Am crescut cu muzica lor, si n-am avut habar ca vin. Bine, cred ca nici ei, din ce am inteles eu... Venisera de fapt in Romania la invitatia clubului Fratelli, pentru un concert mai restrans, de care nu auzisem nimic vorbindu-se la Radio Shantz. Noroc cu cei de la Klaxons ca am reusit sa-i vad pe US3. Parerea majoritatii, bineinteles, a fost ca au platit pentru indie si ca nu vor sa asculte jazz. Eu insa am fost incantat. In materie de muzica, negrii exceleaza, probabil si pentru ca sunt creatori, in doua genuri: jazz si hip-hop. Iar cei de la US3 au reusit sa imbine armonios cele doua genuri, intr-un melanj care mie imi incanta sufletul. In rest, numai de bine. Parca pe an ce trece B'estFest-ul e din ce in ce mai bine organizat (un punct in plus anul acesta pentru infiintarea unei parcari si a unei garderobe moto), iarmarock-ul m-a distrat teribil, cu ale lui Dukebox si Minuscule of Sound. Si las la urma artistii. Alex Kapranos, solistul arhiducelui asasinat, era in public la AB4, si se vedea ca ii place ce aude. Alternosfera au sunat din pacate spart, insa Orbital au suplinit lipsa asta. Cred ca au avut cel mai bun sunet din tot festivalul. N-am putut sa stau locului. Electrici. The Ting Tings, profesionisti. Doi oameni au reusit sa faca publicul sa danseze. Jos palaria. Si ajungem la Santana. Un domn din public isi dadea cu parerea dupa concert: "Uneori aveam impresia ca Santana e cel mai prost din formatie, asa de bine cantau ceilalti". Si avea dreptate. A venit senor Carlos cu o echipa desavarsita, care timp de doua ore (fix) nu m-a lasat sa stau locului.

Doru Trascau - AB4

Omuletii mici si verzi, cu un om mare si negru in mijloc

Alex Kapranos - Franz Ferdinand

http://www.youtube.com/watch?v=NcPIMKgb_Hs&feature=PlayList&p=E9493FA8F36CD1EB&index=31

Piesa pe care din pacate nu au cantat-o cei de la US3.

Dicteu automat

Nitam-nisam. Ce expresie ciudata. De unde o veni? Ia sa o googlesc. Cica din bulgara. Ce naiba o insemna la origine? Iete ce-mi veni mie in cap asa, nitam-nisam. Am citit o carte frumoasa, pe care v-o recomand cu caldura, daca o gasiti. Da' chiar, am auzit ca cica Vama s-a corcit rau de tot. Ia sa gugalesc sa vad poze cu manelisti in Vama. Ce faceam inainte sa se dezvolte Google? Nu ne interesau toate porcariile, sau chiar daca ne interesau, mureau in fasa, inainte sa ne satisfacem curiozitatea, le uitam inainte sa dam sarcipagugal. Eu personal mergeam la Institutul Francez si citeam Paris Match, si imi luam acasa CD-uri cu Danny Brillant si Francis Cabrel. A, si Les Negresses Vertes. Si daca aveam nevoie de vreo informatie, o cautam pe putin doua saptamani. "As manca ceva bun". De cate ori aud expresia asta, ma intreb ce-o fi in mintea celui care itereaza asta. Pai ce? Sarmale? Foie gras? Limba de pitigoi la protap? Nuuu, nu stiu ce, ceva bun. Aaaaa, pai zi asa. Si io. Toata lumea in metrou citeste ziarul Ring. E asa de haios sa-i vezi cum se asaza, si parca la un semn deschid toti ziarul Ring. Parca-s luminitele de brad, legati in serie. Urmeaza Eroii Revolutiei, cu peronul...waddafuck. Tre' sa cobor. Sa cobor? Si io tampit. Unde sa cobor, ca sunt deja sub pamant. Poate o sa cobor mai jos, vedem noi la sfarsit, cand se trage linia. Da chiar, cate linii o trage Sf. Petru pe zi? Si mai poate sa judece nepartinitor, dupa atatea linii trase? Buna, sunt Mani. Sa nu uit sa ma opresc prin piata cand ma intorc, sa iau niste lipii. Deja mi s-a lipit camasa pe spate de la caldura. Si e noua. Nu camasa, ora. Ce glume de cacat. Probabil de la caldura. Hai sictir, pe cine incerci sa pacalesti, nu da vina pe caldura ca faci tu glume de cacat. Esti un prost care incearca sa se dea mare. Si ce, sunt singurul? Uita-te la Becali. Bravo, coaie, ai ajuns sa-l iei de exemplu pe Becali. A, si zgarda pentru Spot.
...by Leopold Bloom

Ma intrebam mai deunazi daca mai are rost sa mai scriu pe blog. Cate lucruri interesante se gasesc oare de povestit in 24 ore de viata? Majoritatea timpului o ocupa rutina, si asta nu e interesanta.

Rutina suna a compunere de clasa a 4-a, cu titlul "Ce fac eu in fiecare zi". Eu in fiecare zi ma scol de dimineata, ma spal pe dinti, pe fata si la subrat, ma imbrac si ma duc la slujba. Acolo eu beau cafeaua, muncesc putin si stau degeaba mult, cateodata mai pun capse in capsator, si ma intorc acasa. Acasa, eu ma dezbrac de hainele de strada si ma imbrac in hainele de casa, mananc de obicei mancare si hranesc cainele. Dupa aceea ma uit la televizor, si adorm. Cui ii pasa de asta? Nici macar mie.

Aceeasi zi, in alta viziune:

Eu in fiecare zi ma indragostesc de sotia mea, pentru ca am grija sa pun ceasul sa sune un picut mai devreme, si am timp un minut sa o privesc cum doarme langa mine, linistita si impacata. Multe femei devin frumoase mult dupa ce se trezesc, si multe cu ajutorul machiajelor. Sotia mea nu face parte din categoria asta. Ar mai fi ceva de adaugat dupa ce ma indragostesc?

Dupa ce ma indragostesc, ma trezesc. Nu, nu suna bine. Dupa ce ma indragostesc, ma ridic din pat si ma indrept, pe jumatate adormit, la baie, unde incerc sa fentez natura cu apa si sapun, cu lama de ras si spuma, cu deodorante si parfumuri. Abia astept zile frumoase, ca sa merg calare la serviciu. Cand ploua afara, imi place sa ma imbrac cu camasa si cravata...nu stiu de ce, poate pentru ca-mi aduce aminte de vremea londoneza, poate ca e o celebrare subconstienta a faptului ca m-am nascut pe vreme ploioasa. Ama tot timpul ma intreaba de ce ma imbrac asa de frumos, probabil ca nu a observat inca. Daca e urat afara si nu scot motocicleta la plimbare, merg la slujba cu metroul. De obicei, imi pun castile in urechi si citesc o carte. Sau privesc oamenii din jur. Incerc sa gasesc tipologii, fac exercitii de imaginatie cu ce-o gandi fiecare. La serviciu, vremea trece repede, si pe nesimtite. Ajung acasa, si ma intampina Spot, bucuros ca are cine sa-i dea jucaria cocotata sus, pusa acolo ca sa nu o piarda cat sunt stapanii plecati. Ne hotaram de obicei ad-hoc ce sa mancam la cina, si ne jucam in bucatarie, fiecare cu ce are chef sa manance. Dupa masa, invariabil, sotia mea fumeaza o tigara, si eu, cu toate ca nu suport fumul de tigara, stau cu ea si ascult ce mai povesteste din ce s-a intamplat peste zi. Lucruri neimportante, multe dintre ele, dar pe mine ma relaxeaza momentul in sine, vocea ei. Dupa cina, care daca e vreme frumoasa se ia in curte, stam la palavre cu bunicii. De obicei, adormim amandoi cu televizorul aprins, cu un film tras de pe net in timpul serviciului.

Hai sa pun si cateva poze

M-am uitat si eu pe blog si parca mi s-a parut cam sec, asa, fara imagini, asa ca iata in continuare cateva poze, sau cum ar spune sotia mea "Viata mea in imagini"



Iarna la Medias






Mana Domnului




Dumbrava minunata

La ceas de seara, bunica si hortensia

Air liquide

Copyright Cristi Preda

Petic de Romanie

Asteptandu-l pe Dumnezeu

Extraterestrii merg iarna la ski si vara-n vama

...Tocmai ce-a trecut Mos Craciun

Biserica fortificata pe langa Sibiu

Memories.....

Lou Pilha Leva

Notre Dame

Pont Neuf

Veche acuarela chinezeasca.

Everybody's looking for something

Sharbat Gula