Maicăle, auci, viaţa ta!

De obicei nu preiau idei, dar articolul asta mi-a mers la suflet, asa ca il voi prezenta exact asa cum a fost scris de Simona Tache, jurnalista la Academia Catavencu.


" Ii stiti pe cocalarii care ascula manele tare, la telefonul mobil, in metrou, da? Ce ascultau doua exemplare, acum doua seri? Michael Jackson, normal. Pai, sa profitam de asta, as zice. Sa se anunte c-a murit ieri, de la o supradoza de droguri, megastarul pop Beethoven si sa i se organizeze funeralii mondiale. Daca tine, incercam dupa aia si cu marele cantaret Shakespeare, poate, dupa ce-l mai inmormantam o data festiv, se-apuca toti manelistii de ascultat audiobook-uri"



Ieri eram la serviciu, si un coleg din categoria sociala sus mentionata, dar fara metrou, ci un pic mai ajuns, incerca sa ne culturalizeze fortat. Din difuzoarele masinii sale se revarsa o jale de nedescris, un barbat care se aolea si se tanguia mai rau ca o bocitoare platita. "Salam, frate", mi-a venit explicatia imediat. M-am facut ca nu cunosc personajul. "Nu, multumesc, am mancat un sandvis", i-am raspuns. Probabil ca nu a inteles aluzia fina, fara "mancati-as" sau alte completari de mahala, si s-a simtit dator sa-mi mai explice inca o data, ca unui prescolar cu retard sever: "Nu, coaie, ii canta Salam lu' printesa lui, care a murit" "A, pe asta de se jeleste il cheama Salam? N-am auzit pana acu de el", si-am plecat. A ramas consternat. Asa sa-i ramaie numele.