Personal nu prea ma dau in vant dupa flori: daca elimin frumusetea gestului cutumial de a oferi flori si frumusetea artistica a unui buchet de flori, nu ramane altceva decat ceea ce pictorii au intitulat atat de inspirat "natura moarta". Niste cadavre de plante taiate in apogeul lor sexual intru desfatarea noastra, parazitii Pamantului. Dar cine sunt eu sa judec? Probabil ca daca as fi vreun ciuline rotofei si tepos, m-as delecta nespus sa vad langa mine un buchet de capete taiate de adolescenti, legate frumos cu o panglica rosie, nu de altceva, dar sa nu se vada sangele scurgandu-se.
Iar am divagat de la subiect. Trebuie sa-mi tin parerile pentru mine. Florile sunt si vor fi o parte importanta din cultura umana, Shakespeare a scris atat de frumos despre trandafiri, exista si un limbaj al florilor de care nu prea se tine cont (spre exemplu, daca ii cumpar iubitei garoafe - singurele flori care exprima iubirea in limbajul florilor - risc sa le primesc inapoi pe post de sorcova inainte de sarbatorile crestinesti), ca sa nu mai vorbesc de castigurile din spatele industriei parfumurilor. Asa ca si eu, fiind om si nu un ciuline rotofei si tepos, trebuie sa imi aleg o floare preferata.
Mie-mi plac calele. Da, alea care arata ca un praz pe dos. Mi se par diafan de gratioase prin simplitatea lor, tind sa cred ca ingerii sufla in ele pe post de trompeta. Dar nu pot sa-mi iau. Ca si in cazul nedreptatitelor garoafe, despre aceste flori se spune ca le duci la mort.
"Ei, n-o fi foc daca le duc si la viu", mi-am zis eu cu ceva timp in urma, cand m-am hotarat sa imi cumpar un buchet intru desfatarea mea, parazitul Pamantului. Insa a fost. La propriu. A doua zi mi-a luat foc casa. Si nu stiu cum, atunci in mintea mea s-a produs un declic: sa nu mai cumperi cale, boule, ca ti se vor intampla grozavii groaznice.
Acum, dupa multi ani de la incident, fiind in Piata de Flori, am vazut o galeata plina de cale. Si mi-au revenit in minte evenimentele. Plus niscai rationamente pe marginea subiectului.
Oamenii creeaza lumi cu puterea imaginatiei. Un bun prieten mi-a spus, parafrazand din kabala, ca infinitul a capatat forma universului atunci cand a constientizat ca nu are limite. Forma lucrurilor e data de limite, cu toate ca imaginatia e nemarginita. Ei, stiind aceste doua lucruri, nu este posibil ca la nivelul unei constiinte arhaice, un balaur adormit undeva prin glanda pineala, chestiunea cu "nu cumpara cale, ca te arzi" sa fie reala si perfect adevarata, un rod palpabil al imaginatiei?
Citesc paragraful si nici eu nu inteleg nimic. Hai sa incerc altfel. Universul e un computer. Iar deja-vu-urile, superstitiile, declicurile de genul "nu cumpara cale, ca te arzi" sunt firewalluri, ativirusi sau cum vreti sa le spuneti, menite sa ne apere tot pe noi, utilizatorii acestui computer la care nu facem altceva decat sa ne jucam Solitaire, pentru ca suntem prea prosti. Ei, si acum ma gandesc si mai departe: daca printe noi exista hackeri? Daca exista genii care au intrezarit ceva in masinarie, daca exista privilegiati care au cheat code-uri? Shortcut-uri la comenzi. Poate pe unele le descoperi intamplator, si daca esti un pic mai rasarit, le si constientizezi. Cum era in filmul ala, "Being John Malkovich", in care un neica nimeni gaseste in biroul lui o usita care duce in mintea lui John Malkovich.
Eu cred cu tarie ca cheat code-urile si shortcut-urile exista. Ia sa vad ce se intampla daca pun peste un pelican piele de miel neintarcat si il bat de trei ori intre ochi cu un termometru cu mercur exact la miezul noptii, in solstitiul de iarna.
