I'll take your brain to another dimension, pay close attention

Temistocle Podaru era un om ca toti ceilalti. Avea doi ochi, doua maini, doua picioare, doua nari, doua atrii, doua ventricule, doi plamani, doua degete mari, doi rinichi, doua emisfere cerebrale, un stomac care ii mai dadea arsuri cateodata, pentru ca ii placeau mult micii din piata Moghioros, in fine, intelegeti dumneavoastra ideea de ansamblu. Bine, bine, veti spune domniile vostre nerabdatori, si unde-i spilul? De obicei, cand incepi o fraza de genul asta, ca cineva era un om normal, lucrurile trebuie sa ia o intorsatura dramatica, extraordinara, trebuie sa confruntam omul de rand cu situatii neverosimile. Ei bine, eu nu vreau sa fac asta cu domnul Temistocle Podaru! De ce sa-mi bat joc de el sub pretextul cunoasterii de sine? "Numai confruntat cu situatia accea extrema, cu chestiunea aceea de viata si de moarte, Temistocle Podaru isi dadu seama de curajul nebanuit pe care il poseda, cei din jur realizara nobletea ce razbatea din acest diamant neslefuit, eroul Podaru." Haida-de! Nu vreau si pace. De ce sa il pun in situatii extreme? Il cunosc de cand era un copil ca toti ceilalti copii, cu muci scorojiti sub nas, cu genunchii juliti, cu pamant sub unghii si cu lumi numai de el inchipuite. I-am fost alaturi la nunta cu Aspasia Minasian, devenita ulterior Aspasia Podaru, o femeie ca toate celelalte, in fine, cert e ca mi-e drag personajul. Acum, ganditi-va un pic si in afara cutiei. Daca noi, la randul nostru, suntem creatia imaginatiei unei puteri divine, atunci nu se prea poate ca si lumile inchipuite de noi sa prinda viata pe undeva, in alta dimensiune? Asa ca Temistocle Podaru isi continua linistit viata obisnuita, nici foarte fericit, nici foarte deznadajduit, usor amortit, dar viu si fara mari probleme existentiale. Ce dumnezeu bun sunt....