Maximilian Groapa era singurul angajat al SC Straduinta SRL, companie urmasa a Cooperativei Straduinta Proletara, si se ocupa cu reparatii de papusi si umbrele, precum si de incarcari brichete. In fiecare zi de luni pana vineri, Maximilian Groapa se prezenta la datorie la ora 9.30, deschidea pravalia, isi savura cafeaua din termos, pregatita de sotia sa, si apoi astepta...Clienti se aratau rar, cate o bunicuta care scotea din sacosa o papusa Barbie ciunga, motivand ca nu are alti bani sa-i cumpere nepoatei rasfatate ultimul model, cate un batranel imbracat de la second hand care isi aducea umbrela sricata dupa ploaia indaratnica de mai deunazi, sau vreun student care isi reincarca bricheta cu valoare sentimentala. In concluzie, Maximilian Groapa avea mult timp liber. Citea presa, dar parca tot timpul ziarele scriau acelasi lucru: ce au mai facut vedetele. Cui ii pasa? Era inconjurat de vedete.
Pravalia se afla langa spitalul Coltea, in buricul targului. Ramasese asa, neschimbata, inca dinainte de Revolutie. Aceleasi poze decupate din almanahuri si Paris Match pe pereti, un calendar Gospodina brodat pe etamina si prins cu piuneze, tocurile cu vopseaua rascoapta si sarita, un radio Gloria si o masuta plina de urmele muncii de reparator a lui Maximilian Groapa. Viata era grea, si devenea din ce in ce mai grea, mai ales pentru singurul angajat al SC Straduinta SRL. Toti in jurul lui prosperau, in fiecare luna apareau in jurul lui magazine pentru oameni cu bani, si Maximilian Groapa se temea. Se temea ca intr-o buna zi va veni cineva de la Primarie si ii va spune ca trebuie sa elibereze locul. Ce sa faca el, om la 52 de ani, care in viata lui nu facuse altceva decat reparatii papusi si umbrele, si incarcat brichete? Sotia lui, fosta muncitoare la Siderma, era acum casiera la Kaufland, si se descurcau greu. Nu mai fusesera in concediu de ani de zile, ce folos ca erau cetateni europeni si ca se deschisesera granitele, cand ei nu isi permiteau sa mearga nici macar la Costinesti?
In fiecare seara, cand se indrepta catre statia lui 137, trecea pe langa un restaurant cu specific italienesc, asezat in spatele cinematografului Luceafarul. Cateodata zarea la mese oameni care pareau sa nu aiba nici o grija, oameni cu bani, care isi lasau pe mese la vedere telefoane mobile scumpe si chei de limuzine. In special, cineva care parea sa fie patron sau cineva din conducerea restaurantului ii atragea atentia, pentru ca aproape in fiecare seara cand se intorcea acasa, il vedea asezat la o masa mai retrasa, conducand din priviri ospatarii. Langa el se afla mai tot timpul cate o domnisoara ca din ziarele de scandal, ce mai, se vedea de la o posta ca omul era ajuns. Si nu de putine ori, la vederea acestei scene repetitive, lui Maximilian Groapa ii trecea prin gand: "Ce-o fi facut asta si io n-am facut?". De cele mai multe ori, isi imagina ce ar fi facut el daca ar fi avut atatia bani: cate tari ar fi vazut, cate masini si-ar fi cumparat, cum s-ar fi mutat intr-o vila la Snagov, si cum si-ar fi scos sotia in fiecare seara la restaurant. Si de fiecare data, Maximilian Groapa ajungea acasa, manca impreuna cu sotia, si se culca devreme, pentru ca a doua zi amandoi aveau sa plece din nou la serviciu.
Sorel Ialoveanu era un om singur. Simtea asta din ce in ce mai mult in fiecare zi. Toti ospatarii il injurau in gand cand le ordona din priviri, trebuia sa fii idiot sa nu-ti dai seama, mai ales el, care stia sa lucreze cu oamenii mai bine decat oricine. "Trebuie sa ungi ca sa ajungi, mai baiatule", ii spunea intotdeauna tatal sau, fost colonel de securitate, pe care Revolutia il prinsese cu o suma frumusica sub saltea. De mic copil, lui Sorel Ialoveanu i-a placut sa fie el cel mai tare din parcare. Trebuia sa le arate tuturor ca el el cel mai cel. Si asta-l costase multi bani pe babacul. Bani pe haine aduse direct de la Milano, bani pentru parintii fetelor agresate de Sorel, bani pe curele de dezintoxicare, bani pe diploma de facultate la Finante-Banci, bani pe carnet de conducere.... Toate astea il bagasera in pamant inainte de termen pe al batran. "Ei, tot raul spre bine" gandise dupa inmormantare Sorel Ialoveanu, las' ca pana acum mi-am facut relatii, si o sa ma descurc cu banii lui tata. Si asa a inceput un lung sir de afaceri esuate, care l-au costat averea. Pana la urma, afacerile ilegale la care nu renuntase niciodata au inceput sa ia aproape de tot locul afacerilor asa zis legale pe care le avea Sorel Ialoveanu. Pana cand intr-o buna zi s-a gandit sa renunte de tot la afacerile legale, sa pastreze doar una de fatada, si in rest sa se ocupe de afacerea care l-a consacrat: drogurile. Mai lua si el, ocazional, cand voia sa impresioneze cate o pitipoanca din prvoncie, cand se mai ducea prin Bamboo cu tovarasii, cand...dar pe cine mintim noi aici? La naiba, se droga frecvent. Si? Ce daca? Oricum nu-i pasa nimanui de el! Oricum, de la moartea tatalui sau, nimeni nu-i spusese pe ce cai sa apuce! Si uite asa treceau zilele, dar mai ales noptile pentru Sorel Ialoveanu, care se insingura din ce in ce mai mult, care cotiza din ce in ce mai mult la institutiile oficiale ca sa isi continue afacerile ilegale, care se ingropa din ce in ce mai mult intr-o mocirla din care se gandea ca nu va mai iesi decat cu picioarele inainte.
Incepuse sa-i placa sa mearga la restaurantul sau, paravanul pentru afacerile ilegale, sa stea la o masa, retras, si sa priveasca oamenii. Probabil pentru ca avea asa nevoie de ei...Si toti oamenii pe care-i cunostea erau fie idioti, fie ticalosi, fie si una si alta. Vis a vis de el, era o pravalioara mica si cocheta, cu un singur angajat, care incarca brichete si mai repara dumnezeu stie ce, papusi parca, vazuse el intr-o zi o babeta cu odrasla iesind de acolo, si trecand pe langa el, a auzit-o pe fata multumindu-i cotoroantei pentru papusa reparata.
"Ce viata are si asta..." se gandea Sorel Ialoveanu, contemplandu-si vecinul. "N-are nici o grija. Vine, munceste, se duce acasa, e fericit." Trecuse de cateva ori pe langa el si Ialoveanu, fin observator al omului, zarise pe degetul lui si o verigheta. "Poftim, e si casatorit amarasteanu' .... Numai io-s ca pisatu' boului, in vant, asa..." Ar fi schimbat bucuros viata pe care o avea acum cu viata amaratului ala, numai ca el nu realiza asta...se complacea in mocirla in care traia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu